UnwrittenPentru ca lucrurile importante să nu rămână nescrise..

Well, când am deschis cutia, am găsit o groază de vase acolo, de la cratiţe mici la capace huge, de la tigăi profesionale la tacâmuri şi toate cele. Eu zâmbeam cu gura până la urechi, Tudor la fel. Am rămas atât de miraţi cum a putut bunica lui, din pensia ei, să ia un set atât de mare şi de… bun. Dar mai mult, am fost atât de emoţionaţi de faptul că era din partea bunicii sale… şi de asemenea, că era un cadou de nuntă, până la urmă. L-am întrebat pe Tudor dacă vrea să folosească aceste vase de pe acum sau vrea să le păstreze, din moment ce e cadou de nuntă. A stat puţin pe gânduri, a zâmbit şi a zis că i-ar plăcea să le folosească de pe acum, nu că n-ar avea destule, dar că i-ar aminti de mâncarea bună făcută de bunica lui, ori de câte ori ar face mâncare, folosind acele vase. Mai mult, m-a strâns în braţe şi a zis că nu-i vine să creadă, e primul lui cadou de nuntă şi iată că cineva chiar s-a gândit la asta, chiar cu mult timp în urmă. A stat iar puţin pe gânduri, apoi a zis că din moment ce e bunica lui ar fi dorit ca acest set de bucătărie să fie un cadou pentru nunta lui, de ce să nu fie chiar aşa? Am rămas mască. N-am ştiu ce să zic. Mă gândeam că poate îmi închipui eu chestiile astea sau n-am înţeles la ce se referea. Sau ne gândim la lucruri diferite. Dar nu, m-a pupat şi s-a uitat aşa frumos la mine şi m-a întrebat! …………. “Da!”. So, I accepted. Yeeeeeeey! Nu-mi vine să cred! E şi cadoul meu acum. E al nostru! Cadoul nostru de nuntă!

Crap. V-aţi uitat prea mult la comedii romantice. Tudor a intrat în  casă, mort de oboseală după somn puţin, muncă, foame şi antrenament la sală, a grăit duios: “Ciao. Ce faci? Mor de somn…” şi s-a trântit în pat. A dat drumul la televizor, să mai prindă ultimele minute din meci, în timp ce eu îl şantajam că nu o să primească nimic bun de mâncare dacă nu se sinchiseşte să deschidă cutia aia. E drept că eram mai curioasă decât el, but hey, e cadoul lui, trebuie să facă onorurile Aşa că a deschis-o rapid şi s-a băgat înapoi în pat, lăsându-mă pe mine, zâmbind cu gura până la urechi, să scot fiecare vas şi să-i găsesc un loc în bucătărie.

A doua zi, mergeam spre staţie, amândoi tăcuţi, era dimineaţă ploioasă. Când să mă îndrept spre autobuz, Tudor zice: “Tu îţi dai seama că ăla era cadoul meu de nuntă de la bunică-mea?”

Seriously?

End.

Deci chiar aţi crezut-o, a? Well….. trebuie să mai aşteptaţi ani buni să vedeţi episodul acela, as far as I`m concerned. Eu nu mă grăbesc, la fel cum nu se grăbeşte nici el. Cu toate astea, mai primim cadouri, Fan Courier-ul funcţionează, chiar foarte bine

Numai bine, curioşilor!

P.S. Ancuţa, acum suntem chit

Hey! De câteva minute ascult melodia asta în continuu şi m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă emoţia pe care o transmite. Prima dată când am auzit-o mi s-a părut o melodie foarte bună, m-a impresionat ritmul… e tipic lui Michael Bolton.  Apoi am citit versurile şi mi-au plăcut mult. Reţeta perfectă pentru a continua să o ascult până mă satur Vă recomand cu căldură această melodie!

http://www.youtube.com/watch?v=raLwEJqhDig

Şi că veni vorba de emoţie… vreau să vă mai spun ceva Am trăit azi o experienţă… ciudată. Nu în sensul rău… cred. Anyway… intrând în casă, am observat ditamai cutia stând la uşă, sigilată. Era vorba despre un set de tot felul de vase de bucătărie, pt gătit şi tot tacâmul. Am crezut că sunt nişte chestii pe care Tudor, prietenul meu, le-a depozitat în cutia respectivă şi pe care intenţionează să le arunce. M-am mirat însă când am auzit că, de fapt, erau chiar nişte cratiţe, oale, etc. Ce să facă Tudor cu ele? Doar nu găteşte zilnic… or fi ale unchiului său, de unde şi provenea cutia…? Nu, era vorba despre un cadou de nuntă pentru Tudor, din partea bunicii sale, care, din păcate, a decedat anul trecut. Nu, n-avem nimic de anunţat Doar că unchiul său a decis să i-l dea acum, din moment ce “face inventarul”, să zic aşa Când am auzit chestia asta mi s-a făcut pielea ca de găină şi m-au cuprins emoţiile. De ce? …probabil pentru că ştiu că bunica lui Tudor, care, când a aflat că sunt împreună de ceva timp, ne-a întrebat dacă avem de gând să ne căsătorim Şi aşa simpatică şi grijulie cum era, ne tot sfătuia să nu facem încă nuntă pentru că trebuie să terminăm studiile (eu, pe atunci, abia începeam anul I de facultate), să ne găsim câte un loc de muncă şi abia apoi să ne aşezăm la casa noastră. Îmi vine să râd de fiecare dată când vine vorba despre aşa ceva Anyway… de fiecare dată când deschidea subiecul acesta, o asiguram că nu avem de gând nicidecum să facem asta. Dar, în mintea ei, probabil, considera că avem mari şanse ca odată şi odată, să ne căsătorim. Aşa că păstra cu grijă acest set de dimensiuni considerabile, menit să-i facă viaţa mai uşoară lui Tudor şi viitoarei lui soţii Din păcate, nu a mai apucat să i-l înmâneze la momentul potrivit.

Nu ştiu de cât timp îl ţinea la păstrare simpatica bunicuţă, însă mi se pare atât de emoţionant acest lucru… Nu ştiu de ce..poate pentru că, indirect, mă simt şi eu implicată în chestia asta, fiind singura prietenă a iubitului său nepot, pe care a văzut-o vreodată. L-a iubit atât de mult pe Tudorică al ei şi şi-ar fi dorit să-l vadă la casa lui, având o viaţă reuşită şi confortabilă, având acel set de vase Mi se pare un gest foarte frumos, pornit din nişte intenţii foarte generoase. Ceea ce m-a emoţionat.

Pe lângă emoţie, sunt cuprinsă şi de curiozitate deoarece încă nu ştiu ce conţine acea cutie. Bine, ştiu că este vorba despre un set de bucătărie nou-nouţ (iar mie îmi place să gătesc, deci prinde bine ), însă nu l-am deschis încă. Tudor a trebuit să plece la muncă, deci aştept să vină ora 22, când se întoarce, să deschidem cutia Mi se pare normal ca, din moment ce e cadoul său de nuntă, să fie el cel care îl şi deschide, nu? Nu contează atât de mult ce e înăuntru, cât valoarea sentimentală a cadoului. Totuşi, am să vă ţin la curent cu impresiile şi discuţiile care se vor naşte odată cu deschiderea acestui cadou

Vă las în compania superbei melodii prezentate mai sus şi vă urez… Numai bine!

… peste 1 an.

Deja intru în depresie. Ce mă fac la anu’, când chiar o să termin facultatea? Nu vreau să se întâmple asta, m-am gandit şi la ideea de a rămâne repetentă Se poate aşa ceva?

Glumesc… într-un fel. Nu am de gând să aplic metode atât de disperate. Dar îmi pare atât de rău că mai am doar un an… Masterul nu o să mai fie la fel. Nimic nu o să mai fie la fel ca aceşti 3 ani de studenţie. E cea mai tare perioadă din viaţa unui om! Ce copilărie? E super şi aia, dar nu se compară. Studenţia e… way better! În ultimele două săptămâni, Clujul a fost plin de flori, robe şi toci, diplome şi muuulţi absolvenţi. Iar de fiecare dată când vedeam câte o festivitate sau auzeam de absolvenţi, mă lua tristeţea… Cred că, dacă aş fi participat la o festivitate, aş fi plâns mai mult decât tot restul absolvenţilor, care chiar aveau un motiv să facă asta. Vedem la anu’…

Cel mai mare regret pe care îl am, legat de studenţia mea, e că nu am făcut atât de multe lucruri, încât să pot spune, la finalul celor 3 ani, că am trecut prin atâtea experienţe şi am făcut foarte multe chestii, încât… o să am ce povesti la bătrâneţe Da, am avut parte de multe experienţe şi distracţie… dar nu sunt destul de mulţumită. Mai vreau! Cele 5 luni (sau câte au fost) de distracţie cu gaşca, fosta noastră gaşcă, sunt mult prea puţine. Au fost momente superbe, distracţie pe bune şi am fost prieteni… într-o măsură sau alta. Dar asta nu ajunge, cel puţin pentru mine. Mă enervează faptul că nu sunt atâtea oportunităţi în Clujul ăsta care mi se pare tot mai mic pe zi ce trece. Mă enervează când văd atâtea evenimente care au loc în Bucureşti şi eu nu pot participa la ele. Şi mă enervează că nu pot să merg la evenimentul Street Delivery de anul acesta (11-13 iunie, str. Arthur Verona, Bucureşti).

La terminarea liceului, am fost singura din clasă care a plâns Nu ştiu de ce am făcut asta. Nu îmi părea atât de rău că termin liceul. Ştiam că mă aşteaptă ceva mult mai bun. Dar am plâns, fiindcă ştiam că toate prieteniile mele se vor duce pe apa sâmbetei (which is true), viaţa n-o să mai fie niciodată la fel de uşoară ca în liceu şi… cei 4 ani au avut şi ei farmecul lor. Probabil şi ceilalţi colegi au simţit asta, dar nu au fost atât de dumb ca mine să plângă în faţa camerei de filmat

Any way… întorcându-ne le experienţele din facultate, vreau să declar oficial că anul 3 de facultate nu îl voi mai pierde trecând pe lângă oportunităţi. Am de gând să mă implic în atâtea chestii şi să mă distrez atât de mult, încât dacă tot o să plâng la festivitatea de final, să am un motiv întemeiat. Nu cred prostia asta de gen: “vai de mine, sunt în anul 3, nu fac nimic, că am licenţa”. Vrăjeală. Asta e o bună scuză pentru cei care nu au făcut NIMIC în cei doi ani de facultate iar acum chiar au nevoie de o scuză pentru asta, fiind ultima ocazie de a face ceva semnificativ. Să fim serioşi, nimeni nu se apucă de lucrarea de licenţă, în mod serios, decât pe la finalul anului. Până atunci se pierde vremea cu puţin research şi cam atât. Deci, nu este nici o scuză pentru a lăsa anul 3 de facultate să treacă pe lângă tine. Decât că nu te interesează. Am 3 planuri importante pentru acest an, pe care nu le menţionez acum, ci când va veni momentul să le pun în aplicare.

Aşadar, voi, cei care terminaţi acum anul 2 de facultate, nu pierdeţi ocazia de a face din anul 3 cel mai tare an din toată studenţia. Să ne retragem glorios! Eu una asta îmi propun!

Numai bine!

Te rog sa ne votezi cu 5 stelute, nota maxima, la concursul Lay`s.

http://faravrajeala.ro/Vrajeala-de-baieti/2010/06/note4035496609/

Acesta este link-ul si e valabil pana diseara. Te rog sa ne acorzi 10 secunde. Multumesc mult de tot!

Nu stiu cand am scris ultima poezie

Cred ca eram in baie si plangeam de nervi.

Cred ca acum nu mai plang fizic.

Plang psihic si ma uit in gol.

Muzica pe repeat si telefon inchis…

Tehnologia ma lasa rece.

Cred ca vreau o viata ocupata

Dar vreau liniste, mai presus de toate.

Vreau sa ma relaxez, vreau sa dorm si sa mananc ce vreau.

Vreau sa rad, sa stau, sa ascult natura si sa ma simt bine in pielea mea.

Mi-e dor de Diana din liceu…

Vreau să dedic acest articol unei persoane foarte talentate. Talentul ei muzical m-a impresionat de mică. Îmi amintesc când mergeam la verii mei şi o ascultam cântând… la vioară, pentru început iar apoi, vocea… o ţineam minte mereu. Umbla prin casă cântând mereu, orice audea la televizor cânta. Îi plăcea atât de mult… ne făcea pe toţi să stăm cu gura căscată de fiecare dată când se strângeau neamurile la câte o sărbătoare. Toţi ştiam că îi place să cânte şi o face foarte bine. Nu cred că a încurajat-o nimeni niciodată aşa cum ar fi meritat. Toţi am văzut talentul în ea, însă nu credeam că o să ajungă să trăiască din asta. N-a investit  nimeni în ea aşa cum ar fi trebuit. Ţin minte că mă simţeam intimidată de talentul ei Îmi plăcea şi mie să cânt şi îmi place şi acum. Doar că n-am spus nimănui nimic, never ever. Pentru că ea era perfectă în treaba asta şi mă simţeam atât de mică pe lângă ea, pe lângă acest mare talent al ei. O prostie…eram si eu pitică. Acum mă bucur pentru ea de fiecare dată când o aud cântând.

Aaaa… ţin minte când a cântat la zilele oraşului acum ceva timp… a fost prima dată când o auzeam cântând în public, în faţa atâtor oameni. Eram cu mama mea, care n-a reuşit nici cum să-şi stăpânească lacrimile. Era atât de fericită că nepoata ei dragă a ajuns să cânte pe scenă şi atâţia oameni s-o aplaude. După ce a auzit-o cântând vreo 10 ani, în fiecare zi, acasă. Era perfect. Eu mă uitam la ea şi râdeam, aşa fac eu când am emoţii mari şi rămân dezorientată. De multe ori rămân aşa, pierdută în spaţiu şi nu realizez pe moment ce se întâmplă. Aşa a fost şi atunci. Cred că n-am să uit niciodată. Ne-a dedicat nouă melodia pe care urma s-o cânte şi mă simţeam atât de mândră de ea, eram atât de bucuroasă că a reuşit, în sfârşit, să ajungă pe scenă. Şi era verişoara mea dragă, cu care jucasem cărţi în faţa blocului, împreună cu ceilalţi 20 de pe lângă bloc, împreună cu verişorul meu drag. Era Ancuţica, aşa cum îi ziceam eu, cu care jucasem elastic luat cine ştie din ce haine

Eh… era frumos când eram mici. Îmi pare rău acum că nu mai suntem aşa apropiate. Ea e în Oradea, eu în Cluj.. Ne vedem rar şi mult pre apuţin. Mi-e atât de dor de serile alea când stăteam sub plapumă şi povesteam ore în şir despre tot felul de chestii. Şi râdeam… are un râs aparte, l-aş recunoaşte dintr-o mie. N-am mai auzit-o de mult să râdă aşa cu poftă. Doamne… râdeam ore în şir!

În final… vreau s-o felicit pentru ambiţia ei de a cânta şi de face tot ce-i stă în putinţă ca să ajungă cineva şi să facă ceea ce îi place atât de mult: să cânte! Acum cântă şi muzică populară şi muzică uşoară, încearcă de toate. E surprinzător cât de bine se descurcă la ambele. Îi doresc tot binele din lume. Sper s-o văd pe o scenă mare, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna şi aşa cum ne-am dorit noi toţi. Mult succes, cântăreaţa noastră!

P.S. Am ţinut să scriu acest articol pentru că n-am avut niciodată ocazia să-i spun aşa, mai pe larg ce cred eu. Mai jos aveţi câteva melodii cântate de ea şi Sigi, precum şi cântece populare pe care le cântă cu Dani. Menţionez că sunt doar câteva, din păcate.

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Ştiţi expresia “am fost luat de fraier/ă”? Cred că da. Toţi suntem luaţi de fraieri la un moment dat. Vina e mereu a noastră, pentru că noi am lăsăm lucrurile să meargă în acea direcţie. Dar mai naşpa e când eşti luat de fraier pentru că ai incercat să-i faci un bine cuiva, chit că  nu-ţi ridica nimeni statuie, nici măcar nu era conştient/ă că tu îi faci acel bine.

Any way, mă bucur enorm că am învăţat o lecţie, care poate fi spusă în diferite feluri: nu mai fac eu toată treaba şi altul stă să se uite sau îl doare drept în … cot de ce se întâmplă, nu mai pun relaţiile cu cei din jur pe primul loc şi eficienţa pe doi şi… cel mai bine spus, am învăţat să strig în gura mare atunci când nu-mi convine ceva, în detrimentul tăcerii, care nu rezolvă nimic, ci pune paie pe foc. Poate vă întrebaţi cum de sunt conştientă de aceste lucruri şi totuşi, am fost luat de fraieră. Pentru că exact din această cauză am reuşit să realizez care e, de fapt, situaţia. Da, nu m-am convins până n-am dat singură cu capul.

So… acum sunt happy pentru că, deşi mi-a luat ceva timp să prind curaj, de acum înainte nu mai tac. Mulţumesc celor care s-au comportat aiurea. Numai datorită lor am reuşit să mă schimb. Diana reloaded

Numai bine!

Am nevoie sa scriu. Fara topic, fara diacritice si fara…voi. Nu ma mai gandesc la voi cand scriu. Nu stiu despre ce as putea sa scriu, stiu doar ca am multe de spus cuiva. Nu stiu cui si motivul pentru care as alege o anume persoana. Am multe intrebari.

1. De ce nu exista persoane pe lume care sa te iubeasca mai mult decat parintii?

2. De ce gandesc in doi cand pare a fi mai simplu sa gandesc doar pentru mine?

3. Unde este acel loc unde as putea sa fiu asa cum eram la mama acasa? Unde ma simteam iubita.

4. Cine sunt acei prieteni care imi sunt mereu aproape… la lucruri serioase, proiecte, distractie, calatorii si tot felul?

5. De ce sunt trista?

Vreun raspuns?

Hey there! I`m back. De fapt I`m back de luni, dar am reintrat cu greu în ritm. Dar am promis că am să vă împărtăşesc impresiile mele de după congres, so..here I am.

Să începem cu concluzia: A fost foarte tare şi plănuiesc să mă întorc acolo cât de curând. Îmi pare rău că nu sunt studentă la Bucureşti..

De ce zic asta? Pentru că în Bucureşti ai o groază de posibilităţi. La tot pasul găseşti câte o oportunitate de a te dezvolta şi de a te implica în ceva. Anunţuri pentru practică sunt pe toţii stâlpii, profesioniştii în PR sunt foarte deschişi, te invită să ceri informaţii de la ei, să colaborezi cu ei şi tot felul. Ca să demonstrez asta, fac referire la invitaţii de la conferinţe, pe care am să-i enumăr, pentru început (aleatoriu):

Andrei Găitănaru – Consilier de Comunicare la Ministerul Culturii (*)

Dragoş Tudor: Director al Direcţiei de Comunicare al Institutului Cultural Român

Dumitru Borţun: conferenţiar universitar la SNSPA şi membru fondator ARRP (*)

Alina Dolea: PR Manager la Curtea Veche Publishing

Alina Cantacuzino: Coordonator departament de activităţi culturale la Institutul Cervantes

Svetlana Crăciun: Referent pe probleme de cultură şi învăţământ, Comunitatea Ruşilor Lipoveni

Silviu Dâncu: PR Institutul Polonez

Gabriela Dobre: Delegaţia Wallonie Bruxelles

Cristina Bogdan: Lector dr. universitar

Anca Nuţă: Director de Comunicare la UniCredit Ţiriac Bank (*)

Anamaria Tudorie: Secţia de Educaţie, Marketing şi Comunicare, Muzeul Naţional Brukenthal

Iuliana Bălan: Specialist PR, Biroul de Marketing şi PR, Muzeul Ţăranului Român

Vlad Iorga: Events manager Club Control

Marian Staş: Preşedinte Fundaţia CODECS (*)

Andrei Ruse: Scriitor, Promotor cultural

Carina Sava: Project Manager Agenţia de Vise

Marius Constantinescu: Prezentator “Jurnalul Cultural” TVR Cultural

Berti Barbera: Promotor Cultural (*)

Doru Ionescu: Producător TV

Simona Giura: Organizator festival Gărâna Jazz

Codin Orăşeanu: Street Delivery (*)

Ştefan Lungu: Consilier Ministrul Turismului

Răduţ Bîlbîie: Profesor Fac. de Litere – CRP, Bucureşti (*)

Sper că nu am uitat pe cineva şi, de asemenea, sper că nu v-am plicitsit cu atâtea nume dar am considerat că este important să vedeţi că aceste persoane sunt cunoscute, sunt specialişti şi ai ce invăţa de la ele. De aceea mi s-a părut foarte ok faptul că au fost atât de deschişi, mulţi dintre ei lăsându-şi adresa de mail şi încurajându-ne să apelăm la ei în cazul în care avem nevoie de informaţii pentru licenţă, o mână de ajutor sau chiar pentru practică. Cât de departe ar fi mers demersul, nu ştiu, dar faptul că au fost bine intenţionaţi m-a impresionat. Discuţiile au fost foarte interesante iar speaker-ii de asemenea. Cei care mi-au atras atenţia prin priceperea şi stilul lor sunt cei la care am pus câte o steluţă în dreptul numelui, în lista de mai sus.

La workshop, printr-o încurcătură, am ajuns la Street Delivery. Zic încurcătură, deoarece iniţial am fost înscrise (eu, Ana şi Teo) la Mercury 360, urmând ca în dimineaţa în care urmau să se desfăşoare workshop-urile să aflăm că nu mai sunt locuri (a!?) şi că putem merge la Cameleon PR&Events sau altceva. Am ales Street Delivery pentru că reprezentantul lor, care a fost invitat la una dintre conferinţele din ziua precedentă, a reuşit să inspire mult dinamism, dorinţă de implicare şi pricepere. Plus că era un tip spiritual şi.. tânăr Any way, mă bucur că am făcut algerea aceasta. Am avut multe de învăţat şi am căpătat mai mult avânt în planificarea şi implementarea unui proiect gen Street Delivery.

Ne-am şi distrat la Bucureşti, am vizitat centrul vechi, Calea Victoriei, Magheru, Kiselleff, Arcul de Triumf, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Cotroceni (unde a avut loc Congresul), Atheneul Român, MNAR, Casa Poporului, Casa Presei, Parcul Cişmigiu şi Herăstrău plus multe alte locaţii drăguţe. Am făcut 447 de fotografii, inclusiv pe tren şi la metrou Am jucat poker pe perniţe Viva, am învăţat să patinez în marche arriere şi am făcut poze trăsnite în plină intersecţie. În concluzie, a fost o experienţă frumoasă, din care am învăţat multe şi care m-a făcut să fiu mai… bătăioasă şi mai pusă pe fapte Şi ca să vă arăt că ne-am simţit super ok la Bucureşti, aveţi mai jos nişte poze.

Numai bine!

Ca să încep sugestiv: Yeyyy! Road trip!! Mai exact train trip

Anul acesta, CNSC-ul (Congresul Naţional al Studentţilor de la Comunicare), organizat de către PRIME România, are ca temă PR-ul Cultural. Sounds nice E prima mea participare la acest congres, deci, sunt foarte încântată de idee. Vor fi conferinţe şi workshop-uri susţinute de profesionişti în domeniul PR-ului şi Publicităţii, oameni ce ne vor explica cum stă treaba, în realitate, cu PR-ul cultural în zilele noastre. Congresul va începe în 22 Aprilie 2010 şi va ţine până în 24. Este vorba despre multe conferinţe, dar mai ales despre workshop-uri (yeyy!), care sunt în număr de 8, dacă nu mă înşel, susţinute de către agenţii precum Mercury 360, Millenium Communications, Griffon & Swans, Rusu + Borţun Brand Growers, Cameleon PR & Events şi alţii, fiecare cu al său brief . Congresul va avea loc la Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti. Astăzi este ultima zi de înscriere, so hurry up! Preţul este 20 Ron pentru conferinţe, 25 Ron pentru întreg congresul şi doar 5 lei pentru membrii PRIME. Cazarea şi masa is on you. Mai multe detalii aflaţi pe site-ul evenimentului: www.cnscpeweb.ro.

Revenind la impresiile personale, trebuie să menţionez că îmi place mult afişul evenimentului, mi se pare foarte sugestiv şi bine adaptat targetului. Abia aştept să ajung acolo, să aflu multe lucruri din domeniu şi să particip la workshop-uri Ediţia de anul trecut a fost pe tema New Media, ceea ce mi s-a părut foarte tare. Însă, din păcate n-am putut participa.. However, anul acesta revin cu forţe proaspete şi cu tot avântul şi declar, oficial, startul pregătirilor pentru voyage-ul de mâine Împreună cu Ana şi Teo (şi, din păcate, fără Răzvi, )vom porni cu trenul, dimineaţă la 09:50, sperând să nu întârziem că 9 ore de drum şi-aşa e mult.. Abia aştept…! Am multe de făcut azi… teme pentru seminariile de la care o să lipsesc , pregătiri, bagaje, mâncărică şi toate cele. Sper să fie ok şi să nu intervină nimic.

So… ne vedem peste câteva zile (după ce revin acasă şi mă odihnesc), să vă împărtăşesc impresiile de după Congres. Sau mai bine, ne vedem acolo, să ne batem pe brief-uri

Numai bine!